Curs postuniversitar internațional

    Curs postuniversitar internațional de chirurgie cu participarea companiei Tetis International Co.

    Noutățile companiei
    10.10.2024

    În perioada 20-21 septembrie 2024, la Chișinău, a avut loc un curs postuniversitar internațional organizat de Asociația Chirurgilor din Moldova, care a reunit specialiști de renume din Italia, România, Grecia, Serbia și Moldova. În cadrul evenimentului, a fost efectuat o intervenție chirurgicală unică de esofagoplastie prin aborduri minim invaziv. Intervenția a durat peste șapte ore și s-a desfășurat la Spitalul Clinic Republican ”Timofei Moșneaga”.

    Partenerul principal și sponsorul acestui eveniment important a fost compania Tetis International Co., care a oferit participanților instrumente și materiale chirurgicale produse de Ethicon, unul dintre liderii mondiali în soluții medicale. Produsele Ethicon au fost utilizate pe parcursul intervenției, demonstrând astfel înalta calitate și fiabilitate a acestora.

    Pe durata cursului-ului, participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu o gamă largă de instrumente chirurgicale Ethicon, special oferite de companie pentru realizarea cu succes a intervenției. În sala de conferințe și în hol au fost amplasate bannere Ethicon, precum și materiale promoționale, subliniind astfel importanța utilizării tehnologiilor medicale moderne în intervențiile chirurgicale complexe.Prezentarea_1


    Compania Tetis International Co. – un partener de încredere în domeniul sănătății

    Sprijinind astfel de inițiative, precum curs-ul internațional, compania Tetis International Co. își demonstrează încă o dată angajamentul față de îmbunătățirea serviciilor medicale din Moldova. Produsele Ethicon, oferite ca donație pentru acest eveniment, asigură chirurgilor posibilitatea de a efectua operații utilizând tehnologii avansate, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții pacienților.

    Departamentul Tehnicii Medicale (TetisMDD) a companiei Tetis International Co. nu doar că susține activ evenimente științifico-educative pentru specialiști, dar contribuie constant la dezvoltarea sistemului de sănătate, furnizând dispozitive medicale de înaltă calitate necesare pentru tratamente eficiente și sigure.

    Știri similare
    Acest website folosește cookies Am înțeles
    scroll-up